Şimandul a ratat dramatic calificarea în sferturile de finală ale Cupei

by Sorin Haut

Rămasă fără victorie în sezonul actual al ligii secunde la futsal, Șoimii Șimand a fost aproape să spargă gheaţa în Cupa României. Băieții lui Daniel Mărcuș au început excelent meciul cu gazda meciului din optimi, Inter Gheorgheni, au avut 3-0 pe tabelă, dar harghitenii au revenit rapid până la pauză, la un deficit de un singur gol, întorcând spectaculos rezultatul până la final, pentru 5-4! Față de ultimul turneu al ligii secunde, disputat chiar la Arad, Șimandul a contat și pe Bozian și Haloș, fotbaliști care au ridicat nivelul echipei. Meciul dintre AS Inter Gheorgheni și Șoimii Șimand a fost cel mai strâns din cele șase jucate sâmbătă în optimile Cupei României.

Au marcat, pentru şimăndani, Morariu, Roza, Şimăndan şi Haloş. Mărcuş a contat pe următorul lot: Stejar, Dagău – Morariu, Roza, Haloș, Gherheș, Ardelean, Jurj, Bozian, Sechel, Mărcuș, Buruiană. Urmează o pauză lungă până la vară, prilej pentru cei de la Şoimii să le mulţumească sponsorilor şi Primăriei, pentru sprijinul financiar de care care au avut parte.

Facebook Comments