Șimandul a luat un punct și este a treia în seria sa, din ligă secundă la futsal

by Sorin Haut

După ce au cedat clar la Remetea, 3-14 cu liderul seriei a doua a ligii secunde la futsal, Șoimii Șimand s-a întors în județul Harghita, dar pentru meciul cu ACS Korondy Junior 2017 Corund. A rezultat un spectaculos 5-5, pentru „șoimi” înscriind Micula (2), Cl.Ujoc, Cordoș și Mărcuș. Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană, care au intrat și ei pe parchet, i-au avut la dispoziție pe: Năstase, Cordoș, Cl. Ujoc, Mărcuș, Micula, Borod, D. Cordoș, P. Ujoc și Malița.

După acest rezultat, Șimandul adună 10 puncte și urcă pe locul 3, în spatele formațiilor din Remetea și Gheorghieni. Echipa din județul nostru revine în fața propriilor suporteri pe 27 noiembrie, cu ocazia disputei cu CSM Târgu Mureș.

 

Facebook Comments