Șimandul a ieșit onorabil din Cupă, prim divizionara West Deva s-a dovedit mai bună

by Sorin Haut

Șoimii Șimand nu a putut produce surpriza în optimile Cupei României la futsal. Prim divizionara West Deva s-a impus cu 9-6 în noua sală de sport a comunei arădene, cu toate că la un moment dat, divizionara de ligă secundă pregătită de Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană a fost în avantaj. La pauză a fost 3-3, apoi gazdele aveau să preia conducerea pe tabelă în debutul reprizei secunde, prin golul lui Haloș. Devenii au întors însă rezultatul și s-au distanțat la 7-4. Cordoș și Pirtea au dat impresia revenirii, dar oaspeții au fost mai buni pe final, făcând diferența în special prin experiență.

Așadar, Șimandul iese onorabil din competiția KO, dar totuși cu un ușor regret, acela că ar fi jucat tot acasă în sferturi, în fața unei adversare de nivelul său, din Liga a II-a, Mausoleul Mărășești. Pentru Șoimii au marcat: Haloș 2, Cordoș 2, Ciornei și Pirtea, în vreme ce West Deva a replicat prin Lupu, David, Stoica 3, Radu, Brașoveanu, Al Ioani 2. Șimandul a jucat în formula: Găleancu, Haloș, Ciornei, Cordoș, Pirtea, Cl. Ujoc, Fl. Albu, Buruiană, Micula, Sechel, P. Ujoc, Onaca, Mărcuș, Năstase. (foto: sportarad)

Facebook Comments