Șimandul a bifat o dublă victorie în campionatele naționale de futsal și conduce în clasament

by Sorin Haut

Șoimii Șimand se descurcă excelent în competițiile naționale de futsal la care participă. Elevii lui Daniel Mărcuș Dumitru Buruiană au bifat o nouă dublă pozitivă în weekend, cu victorii pe teren propriu în liga secundă de seniori dar și în întrecerea rezervată juniorilor U19. În runda a 5-a a eșalonului secund (seria a doua), Șimandul a găzduit-o pe Inter Gheorgheni, nimeni alta decât liderul clasamentului. Confruntarea a fost deosebit de disputată, oaspeții au egalat la 4 cu șase minute înainte de final, dar un autogol în ultimele secunde a decis soarta învingătoarei, 5-4 pentru Șoimii! Echipa arădeană (foto) trece în fruntea clasamentului, dar are un meci mai mult jucat decât echipele din Remetea și Târgu Mureș. Au marcat pentru șimăndani: Cordoș 3, 27 și 33, Pue 12, Szafarli 39 (autogol), iar Șimandul a arătat așa: Miclean, D.Mărcuș, Cordoș, Onaca, Micula, Buruiană, Pue, Cl. Ujoc, Găleancu, P.Ujoc, Trif, Cătană și Năstase.

O misiune ceva mai ușoară au avut-o juniorii U19, care au trecut în etapa a patra cu 8-4 de devenii de la Autobergamo, după ce la pauză era 4-1. Trif 2, Borod 2, Cordoș 2, Tomuța și P.Ujoc au marcat pentru „șoimi”. Și aici, șimăndanii sunt primii în clasament, cu maximum de puncte, 12. Echipa a arătat astfel: Năstase, Găleancu, Trif, P. Ujoc, Cordoș, Tomuța, Borod, Ille, D.Albu și Andru.

Facebook Comments