Șimăndanii au făcut puncte și spectacol la futsal! Victorii atât la juniori cât și în liga secundă

by Sorin Haut

Șoimii Șimand a făcut spectacol dar și puncte în cele două meciuri de futsal disputate în cadrul etapei cu numărul șapte a Campionatului Național de juniori, respectiv a ligii secunde de seniori. Fotbaliștii sub 19 ani ai Șimandului au câștigat la Timișoara cu 6-3 împotriva CFR-ului. Borod a reușit „tripla”, P. Ujoc și-a trecut în cont o „dublă”, iar Cordoș a marcat și el o dată. Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană i-au avut la dispoziție pe: Năstase – Cordoș, P.Ujoc, Borod, Fl.Ujoc, Găleancu, Trif, Tomuța, Ille, M.Ujoc și Munteanu. Șimăndanii intră din nou pe parchet astăzi, începând cu ora 18:30, dar de data aceasta în noua sală de sport din comuna lor. Adversarul este ACS West Deva, formația de pe locul 4 în seria a patra, „șoimii” clasându-se pe locul 3.

Și mai clar a fost succesul formației șimăndane din liga secundă de futsal. În fața propriilor susținători, „șoimii” s-au impus cu 8-2 în partida cu CSM Târgu Mureș, după golurile semnate: Cl.Ujoc 3 Cordoș 3 și Pirtea 2. Mărcuș și Buruiană au jucat și ei, alături de: Năstase, Cordoș, Cl. Ujoc, Ciornei, Pirtea, Micula, A. Albu, Fl. Albu, Gherheș, Găleancu, Borod și P. Ujoc. Următorul meci al „șoimilor” este programnat pe 4 decembrie, la Ișalnița.

Facebook Comments