Silvicultorii protestează astăzi în fața Camerei Deputaților

by Cristian Dobre

Federaţia Sindicatelor Silva organizează marţi un protest în faţa sediului Camerei Deputaţilor pe fondul intensificării cazurilor de agresiune asupra personalului silvic.

Potrivit organizatorilor, evenimentul care este programat să se desfăşoare în intervalul orar 10:00 – 14:00 îşi propune, totodată, comemorarea celor şase silvicultori care au fost omorâţi în ultimii ani de hoţii de lemn.

„În ultimii ani, au fost omorâţi de hoţii de lemn 6 pădurari (Pop Liviu Pavel – Direcţia Silvică Maramureş, Gorcioaia Răducu – Direcţia Silvică Iaşi, Oul Ieronim – Direcţia Silvică Bistriţa, Boboc Dănel – Direcţia Silvică Gorj, Chiriţă Victor – Direcţia Silvică Dolj, Dogaru Gheorghe – ICAS Braşov), iar peste 650 de silvicultori au fost agresaţi, bătuţi, ameninţaţi cu moartea, atacaţi cu topoare, cuţite şi chiar împuşcaţi de infractorii surprinşi în timp de tăiau şi sustrăgeau material lemnos sau de braconieri. Intensificarea atacurilor asupra personalului silvic este rezultatul unei campanii de denigrare susţinută de anumiţi factori politici şi unele grupuri de interese, cu scopul de a diminua autoritatea silvicultorilor în îndeplinirea atribuţiilor de pază a pădurii şi discreditarea acestora prin prezentarea deformată a realităţii din sectorul silvic”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Silva.

Silvicultorii atrag atenţia că Statutul personalului silvic a fost retrimis la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice deşi la ultimul protest organizat în data de 24 septembrie 2019 aceştia au primit asigurări că documentul va fi dezbătut şi adoptat în regim de urgenţă de Camera Deputaţilor.

În 2019, Federaţia Sindicatelor Silva a organizat şase acţiuni de protest în care a solicitat modificarea şi completarea urgentă a Statutului personalului silvic.

La acţiunea de protest din data de 29 octombrie 2019 sindicatele din silvicultură vor susţine urgentarea modificării şi completării Statutului personalului silvic, lege prin care trebuie întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, asigurată dotarea cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate, asigurată dotarea cu uniforme de serviciu, includerea în condiţii speciale de pensionare a silvicultorilor şi asigurarea unor condiţii decente de salarizare pentru întreg personalul silvic.

De asemenea, aceştia solicită respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

„Prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafaţă de peste 650.000 ha de păduri, cu care urmează a fi împroprietărite fără drept formele asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti şi unităţile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă”, precizează sursa citată.

Totodată, silvicultorii cer şi respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestei arătând, în context, că prin legiferarea acestei iniţiative, proprietatea publică a statului se va diminua cu o suprafaţă de peste 1,2 milioane hectare de păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă.

În data de 29 octombrie 2019, în faţa sediului Camerei Deputaţilor, au fost invitaţi să participe alături de silvicultori mai mulţi oficiali printre care preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul demis Viorica Dăncilă, cât şi directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, şi preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, Ion Popescu.

Sursa: agerpres.ro

Foto: europafm.ro

Facebook Comments