Și studenții de peste 26 de ani vor putea călători gratuit cu trenul

by Dana B.

Studenții de peste 26 de ani vor circula din nou gratuit cu trenul în curând. Senatul României a adoptat miercuri amendamentul privind propunerea legislativă L 450/2017 care vizează studenții ce depășesc vârsta de 26 de ani și nu aveau gratuitate la transportul feroviar intern, potrivit unui comunicat ANOSR.

Conform legislaţiei în vigoare, numai studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de gratuitate la transportul feroviar.

Legea va fi trimisă Administrației Prezidențiale, pentru promulgare, după care va intra în vigoare. În acest timp, ANOSR anunță că va face toate demersurile pentru a urgenta cât de mult distribuirea legitimațiilor de transport, studenților de peste 26 de ani care sunt eligibili pentru acest drept.

Pentru a beneficia de gratuitate, studenţii trebuie să fie înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituții de învățământ superior acreditate. Gratuitatea este valabilă doar pentru transportul la clasa a II-a a trenurilor şi doar pentru călătoriile în ţară.

Legea nr. 450/2017 conține următoarele prevederi:

Art. 5, alin. (1) – „Prin excepție de la prevederile alin. (2) al art. 205 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern”.

Art. 5, alin. (2) – „Instituțiile de învățământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitmațiilor de student pentru gratuitate la transport, precum și asupra eliberăririi adeverințelor care să ateste calitatea de student”.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care reprezintă interesele comune ale studenților din România.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments