Și Ruby a semnat cu Antena 1

by Dana B.

Ruby a semnat cu Antena 1. Bruneta și-a făcut loc în echipa de vedete care va face show în noul sezon al emisiunii de divertisment ”Te cunosc de undeva?” Astfel, cântăreața care a avut ultimul contract TV la PRO TV, în reality-show-ul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, va deveni colegă și de mic ecran cu o altă cântăreață, Sore.

Acolo unde este o blondă, cu siguranță esteloc și pentru o brunetă. Sore, despre care Libertatea a anunțat în exclusivitate că a semnat cu Antena 1, va fi colegă la ”Te cunosc de undeva?” cu Ruby. Dacă până acum cele două au împărțit doar scena, de acum, vor împărți și platoul, pentru că și miniona brunetă a acceptat provocarea transformărilor. Dacă Sore a avut o activitate mai intensă în domeniul televiziunii, lansându-se o dată cu serialul ”Pariu cu viața”, la PRO TV, Ruby a avut doar contracte sezoniere la posturile care au dorit-o. Aceasta se întoarce practic la Antena 1, unde s-a numărat printre concurenții emisiunii ”Splash! Vedete la apă”, după un mic ocol prin curtea concurenței, unde a testat pe pielea ei vitregia junglei africane.

Așadar, interpreta hitului ”Stinge lumina” a intrat și ea în joc. Sore, însă, s-a numărat printre primii care au dus negocierile la bun sfârșit și au bătut palma pentru începerea colaborării. Deși până acum contractele ei au avut parafa postului rival PRO TV, iar ultimul job în televiziune a fost cel de prezentatoare a emisiunii ”Vorbește lumea”, sub aceeași siglă, de data aceasta cântăreața inventată de televiziunea cu pricina a acceptat să schimbe macazul.

Astfel, de luna viitoare, Sore și Ruby vor face spectacol la Antena 1, purtând măști și interpretând personaje care mai de care mai inedite, într-un show de maximă audiență. Parteneri de distracție și, evident, concurenți, le vor fi Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox, care a semnat și el, recent, contractul, și Iulian Adrian Popescu, zis Cuza, solisul trupei ”Noaptea târziu”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments