Și medicii de familie primesc stimulentul de risc de 2.500 de lei

by Cristian Dobre

Senatul a adoptat, marți, proiectul de aprobare a Ordonanţei Guvernului, prin care personalul medical primeşte un stimulent de risc de 2.500 de lei. Proiectul prevede şi decontarea din fonduri europene a cheltuielilor pentru echipamente medicale.

Stimulentul de risc se acordă medicilor, personalului medico-sanitar, paramedical, dar şi cel auxiliar, implicat în transport, echipare, evaluare, diagnosticarea pacienţilor infectaţi.

„Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri în vederea decontării din fonduri europene a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente de transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, formaţiuni medicale mobile diagnostic şi tratament utilizate la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19.

De asemenea, se prevede acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în trransportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şli tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau după caz, de la bugetul de stat.

Stimulentul de risc se acordă tuturor medicilor de familie”, prevede iniţiativa legislativă.

Senatul este primă Cameră, for decizional fiind Camera Deputaţilor.

Bugetul alocat pentru plata stimulentului medical personalului implicat în lupta cu Covid-19 este de 120 de milioane de euro şi va acoperi 75.000 de beneficiari, a declarat la Digi24 ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Dacă va fi nevoie vom lua măsuri de suplimentare a acestor fonduri, a adăugat el.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments