Și CJA a aprobat parteneriatul pentru drumul expres Arad-Oradea

by Florian Popa

Consilierii județeni arădeni au aprobat astăzi constituirea unui parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Municipiul Oradea, Municipiul Arad, Judeţul Arad și Județul Bihor, în vederea implementării proiectului de infrastructură „Drum expres Arad-Oradea”. Parteneriatul facilitează demararea cât mai rapidă a acestei investiții, care după parcurgerea etapelor birocratice ar putea începe efectiv până la sfârșitul anului.

„Așa cum am promis, în prima ședință a Consiliului Județean Arad am aprobat constituirea parteneriatului pentru drumul expres Arad-Oradea. Investiția este facilitată de Ordonanța 101/2020 a Guvernului României, care prevede că autoritățile locale pot prelua proiecte de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru a se ocupa de ele cu prioritate. Noi sperăm că în luna noiembrie vom demara  procedura de licitație pentru realizarea studiului, după care depunem proiectul pentru finanțare din fonduri europene. Pe un scenariu optimist, pentru care muncim acum ambele județe, anul viitor vom organiza licitația pentru execuția proiectului”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Facebook Comments