Și-au dat reset la Mioveni: UTA s-a calificat după aproape trei decenii în sferturile Cupei României!

by Sorin Haut

După o pauză de aproape 28 de ani, UTA ajunge din nou în faza sferturilor de finală ale Cupei României, un rezultat notabil într-o mare a decepțiilor dacă privim spre Superliga, unde echipa pregătită de Laszlo Balint este abia pe locul 15, retrogradabil direct. Mai mult, UTA are un culoar cum nu a avut de ani buni măcar spre finală (Farul, Rapid, CSU Craiova și FCSB sunt eliminate), dar fanii visează după aproape 70 de ani și la trofeu, deși la ce am văzut în campionat nu suntem prea optimiști. În aprilie 1995 reușea Bătrâna Doamnă să se califice ultima dată în sferturi, cedând cu 2-1 în fața Petrolului (meci disputat la Târgu Jiu), găzarii luând atunci și Cupa, 6-4 după penalty-uri cu Rapid. Dar comparația cu prima ligă nu este deloc fericită, tot în 1995 UTA retrogradând în eșalonul secund la finalul acelui sezon când reușea ultima dată calificarea în sferturile Cupei României. Sperăm să nu asistăm la același scenariu. Ceea ce era de anticipat cumva având în vedere contextul în care s-a jucat în această seară, s-a confirmat și pe teren, unde arădenii s-au impus clar, cu scorul de 3-0, suficient pentru a câștiga grupa B și de a-și asigura și meci acasă în sferturile Cupei (se joacă într-o singură manșă) cu ocupanta locului doi din grupa A, FCU Craiova! Argeșenii, deja calificați înaintea ultimei etape, aveau destule probleme de ordin intern pentru a fi conectați la miza meciului. UTA a plimbat balonul în jumătatea proprie în primele secunde ale meciului, nefiind atacată de adversari, care au protestat pentru faptul că nu și-au mai primit salariile de luni bune de zile. Balint a înțeles că se află în fața unui moment bun de a reseta echipa și în același timp de a obține în sfârșit un rezultat bun în Cupă și a aliniat cea mai bună formulă avută la dispoziție.

Calificare de pe primul loc al grupei și meci în sferturi la Arad, cu FCU Craiova!

Prima repriză a fost controlată destul de clar de UTA, care însă a marcat o singură dată, și atunci norocos și cu ajutorul debutantului din poarta Mioveniului, Sima. Era minutul 12, când după un corner din dreapta, mingea i-a revenit lui Anton în aceeași zonă, mijlocașul arădenilor a vrut să centreze, dar mingea a fost ușor deviată de Șerbănică și a mers la colțul lung, bară-gol! UTA a continuat să aibă posesia și inițiativa, dar a fost neinspirată la finalizare, Șteau și Anton având șuturi periculoase la poarta adversarei. În replică, echipa gazdă a avut doar o șansă la poarta lui Balauru, dar fostul utist Antal a trimis cu capul peste poartă. Debutul mitanului secund a început în forță, cu o UTA decisă să închidă rapid conturile, Sima opunându-se în minutul 50 la un șut al lui Anton, de la 16 metri. S-a făcut până la urmă 2-0 în favoarea arădenilor, Hoxhallari marcând cu capul din șapte metri după o lovitură liberă bine executată de activul Anton. Era minutul 52 și calificarea era deja aproape asigurată. Totul s-a lămurit în minutul 64, când nou intratul Keseru a înscris la prima atingere de minge, după o fază făcută de Otele, 3-0 pentru UTA, victorie dublată de un joc bun. Odată securizată victoria și calificarea de pe primul loc în grupă, cu 7 puncte, Balint a apelat și la schimbări în fața unei CS Mioveni ce a făcut mai mult figurație, în acest ritm cu greu putând termina campionatul.

Culoar bun spre un vis interzis de aproape 70 de ani: doar încă trei pași până la marele trofeu!

Paradoxal însă, argeșenii se califică de pe locul 2 al grupei în sferturile Cupei României, cu 6 puncte, lăsându-le acasă pe FC Botoșani și FCSB! În meciul direct din această seară, puștii lui Becali au învins surprinzător cu 2-0 în fieful moldovenilor, succes cu care FCSB încheie pe 3, cu 5 puncte. Buzăul a câștigat la Galați, cu Oțelul, cu 2-0 și a terminat pe 5, cu 3 puncte, tot atâtea câte a totalizat și Botoșani, dar care are meci direct cu trupa din Crâng și termină pe 4, ultimul loc revenind formației de la malul Dunării, cu un singur punct. UTA are o primă reacție de orgoliu pe acest final de an, iar victoria clară de la Mioveni și calificarea în sferturile Cupei după aproape trei decenii este și un important impuls moral în vederea dificilei confruntări de duminică din Superliga, de pe terenul Universității Cluj. În sferturile Cupei s-au calificat câte două echipe din județele Argeș și din Cluj, programul de anul viitor arătând astfel: Sepsi – CS Mioveni, UTA – FCU Craiova, CFR Cluj – FC Argeș și FC Hermannstadt – Universitatea Cluj. Se va juca într-o singură manșă, pe terenul formațiilor clasate pe primul loc în grupele lor. UTA are două Cupe în palmares, ultima cucerită tocmai în 1953, având astfel ocazia să scrie istorie în competiția KO, unde nu s-a descurcat prea bine în ultimii ani, bifând câteva eliminări rușinoase. 

Formații:

Mioveni: Sima – Lixandru, Ene, Burnea – Oancea, D. Toma (68 Burlacu), Panait, Vl. Pop (53 Coșereanu), Șerbănică –  Antal (86 Gutea), Krasniqi (68 Kabananga). Antrenor: Marius Stoica

UTA: Balauru – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Batha (73 Matei), Anton (Cascini 63) – Otele (78 Godwin), Ubbink (73 Jobello), Șteau – Postolachi (63 Keseru). Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Andrei Antonie – Radu Ghinguleac (ambii din București) – Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București).

Camera VAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) și Alexandru Vodă (Alba-Iulia).

Observartori FRF: Alexandru Deaconu și Mihai Andrieș (ambii din București).

Foto: UTA Arad, CS Mioveni – facebook

Facebook Comments