Sharon Stone, despre avortul făcut la 18 ani: ”Am sângerat zile întregi”

by Andreea Radu

Sharon Stone, în vârstă de 63 de ani, a vorbit deschis despre traumele care i-au schimbat viața. Actrița a povestit în memoriile sale, ”The Beauty of Living Twice”, că a decis să facă avort după ce a rămas însărcinată cu primul ei iubit, scrie csid.ro.
Vedeta de la Hollywood povestește că la vârsta de 18 ani a avut o relație destul de serioasă și, pentru că educația sexuală nu era tocmai punctul forte, a rămas însărcinată, moment în care a decis să nu păstreze copilul. În urma intervenției, vedeta s-a confruntat cu probleme, dar nu a cerut ajutorul familiei sau prietenilor. “Sângeram peste tot, mult mai rău decât ar fi trebuit, dar acesta era un secret şi nu aveam cui să îi spun. Aşa că am rămas în camera mea şi am sângerat zile întregi. Eram slabă şi speriată”, a povestit vedeta potrivit publicației People.
La vârsta de 43 de ani, îndrăgita actriță a suferit un accident vascular cerebral. De atunci, vedeta este convinsă că acela a fost momentul care i-a schimbat viața și cariera. Timp de șapte ani, Sharon Stone a încercat să își găsească de muncă, iar în paralel lupta pentru custodia fiului ei, Roan (20), pe care nu a reușit să o obțină. În prezent, ea și fiul ei s-au apropiat și locuiesc împreună alături de cei doi băieți mai mici pe care vedeta i-a adoptat: Laird (15) și Quinn (14).

Facebook Comments