Sferlea și Madar au urcat de șase ori pe podiumul balcanic pentru România! Ambele jucătoare de la CSM Arad – triple medaliate (FOTO)

by Sorin Haut

Campionatele Balcanice de tenis de masă pentru juniori, găzduite în acest an de Orestiada (Grecia), au consemnat rezultate excelente pentru delegația României, din care au făcut parte și două jucătoare de la CSM Arad: Alesia Sferlea la categoria U19 (junioare) și Maya Madar la U15 (cadete). Campioană balcanică cu naționala de junioare, Sferlea a avut prestații notabile și în alte două probe, unde a reușit să urce de fiecare dată pe a doua treaptă a podiumului. A luat argintul la simplu junioare, după un parcurs impecabil până în finală: două victorii în grupă, apoi 4-1 în optimi, cu Asude Simsek (Turcia), 4-1 în sferturi cu Sidelya Mutlu (Bulgaria) și 4-1 cu Busra Demir (Turcia), în semifinale. În ultimul act, a cedat spectaculos, 2-4 la seturi (-9, 8, -6, -9, 7, -7), în fața colegei și liderului naționalei, Bianca Mei-Roșu, cvadruplă campioană balcanică! Tot cu argint s-a ales jucătoarea CSM-ului și la dublu mixt U19, alături de Dragoș Bujor. Cei doi s-au impus cu 3-0 la seturi în primele trei tururi, apoi au trecut cu 3-2 de bulgarii Velichkov și Mutlu, în semifinale, pentru ca în ultimul act să cedeze cu 0-3 (6, 10, 9) în fața perechii tricolore Istrate – Mei-Roșu. La dublu feminin, Alesia Sferlea a făcut tandem cu grecoaica Sotiria Nikolaidou, cele două părăsind competiția în optimi, 0-3 cu bulgăroaicele Petkova și Miltanova.

Sferlea – un titlu și două medalii de argint; Madar – trei medalii de bronz!

Cealaltă jucătoare a Aradului prezentă la Campionatele Balcanice, s-a ales și ea cu trei medalii, toate de bronz. După locul 3 obținut cu naționala de cadete, Maya Madar a urcat pe a treia treaptă a podiumului și în proba de simplu U15, unde după două victorii în grupă au urmat alte două succese în optimi și sferturi, 4-1 cu moldoveanca Andreea Delev, respectiv 4-1 cu bulgăroaica Polina Encheva. În semifinale, avea să cedeze cu grecoaica Anna Mitka, 1-4 la seturi. La dublu feminin, în tandem cu rapidista Patricia Stoica, Madar a avansat până în penultimul act, după: 3-2 în optimi cu grecoaicele Tasiou și Michlarou, 3-0 în sferturi cu bulgăroaicele Zhivkova și Balkanska și 0-3 în semifinale cu moldovencele Cravceno și Delev.

România a încheiat ediția din acest an, găzduită de Grecia, cu 16 medalii!

Foarte aproape de medalie a fost și la dublu mixt, unde în pereche cu David Toro, a pierdut dramatic în sferturi, 2-3 la seturi în fața tandemului turc Kaya – Kirbac. România a cucerit în total 16 medalii, la ediția din 2025 a Balcanicelor, iar asta se datorează și antrenorilor Anamaria Sebe, Vasile Florea, Bogdan Albescu și Viorel Sterea. La CSM Arad, Sferlea și Madar sunt pregătite de antrenorii Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof.

(foto: Federația Română de Tenis de Masă – Facebook)

Facebook Comments