Ca în fiecare an, în data de 27 octombrie, îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie Basarabov sau Sfântul Dimitrie cel Nou ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală din capitală.
Astăzi, Colina Bucuriei revarsă către România mireasmă de bun miros duhovnicesc prin sărbătorirea Sfântului Dimitrie Basarabov care a dat și dă spre lume exemplul unei imensități de smerenie, milă și sensibilitate. Vorbim despre un sfânt care încă din fragedă pruncie s-a îndeletnicit cu postul și cu rugăciunea, iar atunci când din greșeală a călcat peste un cuib acoperit de ierburi strivind puișorii din el, s-a hotarât, spre pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarnă, fie vară, piciorul care strivise cuibul.
Ce să îi motiveze pe miile de pelerini care îndură, în număr tot mai mare de la an la an, capriciile vremii stând la cozi interminabile pentru a se închina Sfintelor Moaște atât de mult hulite în vremurile noi?
Este acolo, în imensitatea cozilor, ”ceva” ce din fața televizorului nu poți înțelege. Vedem băbuțe, dragele de ele, cu ani fără de vreme înnodați în colțuri de batic, cum rezistă eroic orelor de stat în picioare și frigului, vedem copii, vedem tineri, fiecare ducând cu ei o ”taină” parcă tot mai greu de înțeles în contextul actual. De ce să încercăm să furăm înțelesuri din lacrimi ivite la colțuri de ochi îmbătrânite, de ce să culegem bucurie din zâmbetul copiilor, de ce să învățăm din determinarea tinerilor, când mult mai ușor ne este a pune totul sub obroc cu cadre repetate la nesfărșit despre mici îmbulzeli, de altfel de înțeles în astfel de adunări numeroase?
Care este ”taina” lor? BUCURIA! Iar astă taină nu o poate fura nimeni…este bucuria izvorâtă din emoția întâlnirii cu Sfântul care poate mijloci pentru tine înaintea Tronului Ceresc. Este o taină a bucuriei în fiecare pelerinaj, chiar greu de înțeles numai din fața televizorului.
Părintele Arhimandrit Grichentie, retras după revoluție la Mănăstirea Secu, dă mărturia unei minuni săvârșite la racla ce adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor, pe vremea când slujea la Catedrala Patriarhală.
Așadar, ne mărturisește părintele că la slujbele Sfântului Maslu participa în mod regulat un bărbat care i-a atras atenția în mod deosebit prin faptul că rămânea întotdeauna ultimul la miruit, datorită faptului că mergea doar sprijinit de cârje și se deplasa mai greu.
Într-una din zile, după bunul său obicei a urcat în felul știut numai de el la racla cu moaștele Sfântului și tot într-un mod numai de el știut a îngenuncheat pentru a se ruga. ATUNCI S-A ÎNTÂMPLAT MINUNEA, pentru că s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, nerealizând pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea care tocmai îi schimbase viața. S-a întors înapoi plângând și mulțumind cu lacrimi în ochi, Lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie.
Astăzi, în zi de sărbătoare, să ne rugăm Sfântului Dimitrie să reverse asupra României pace, liniște și bună-înțelegere, iar celor care v-ați învrednicit de buna purtare a numelui Sfântului Dimitrie, Dumnezeu să vă bucure cu Bucuria Sa cea sfântă!
