Sezonul moto ia startul la Arad, cu a doua etapă a Cupei Drag Racing

by Rusu Flavius

Motociclismul a fost prins în primul val de sporturi care vor putea fi reluate, momentan în faza de cantonamente, începând cu data de 15 mai 2020. Au fost luate în considerare argumentele care, evident, fac din acest sport unul mai sigur decât altele: toţi sportivii poartă tot timpul cască şi mănuşi, motociclismul se desfăşoară în aer liber şi nu există contact între sportivi. „Având în vedere situația excepțională, relaxarea va fi una graduală și mai ales va fi una în care deciziile vor fi luate exclusiv de către Guvern, fără a avea posibilitatea de a obține derogări”, anunță Federația Română de Motociclism (FRM) pe pagina sa de Facebook, citându-l şi pe Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe:

„Aceste condiții nu se negociază, competițiile sportive sunt momentan suspendate. Nimeni nu poate în acest moment să propună o dată pentru o competiție până nu exista un cadru legal care să îi permită acest lucru. Probabil că peste 2-3 săptămâni vom începe gradual reluarea unor competiții, dar toate acestea în directă legatură cu evoluția epidemiologică din România”.

Conform celui mai nou calendar competițional propus de FRM, dupa discuții purtate cu organizatorii, Aradul ar urma să deschidă sezonul, cu a doua etapă a Cupei „Drag Racing” – 6-7 iunie, în cadrul disciplinei Viteză. Tot luna viitoare, în perioada 12-13 iunie, la Pleşcuţa (jud. Arad), ar trebui să se desfășoare etapa a IV-a a Campionatului Național de Extrem Endurocross, în organizarea Lion Racing Team. Întrecerea necesită însă confirmare, anunţă site-ul Federaţiei, deci nu este încă sigură.

 

 

 

 

Facebook Comments