Sezonul judeţean de fotbal în sală debutează la Sîntana

by Sorin Haut

Primele competiţii de fotbal în sală ale anului, organizate de AJF Arad, se dispută în week-end, la Sîntana, în organizarea clubului Unirea. În primul rând, e vorba de Cupa Unirea, pentru copii născuţi în anul 2005 şi mai mici. Astfel, sâmbătă, de la ora 10, următoarele opt echipe vor lupta pentru trofeu: Crișul Chișineu Criș, Frontiera Curtici, Șoimii Pâncota, Progresul Pecica, Șoimii Șimand, Viitorul Arad – cu două echipe și gazdele de la Unirea Sîntana.

Tot în week-end e programat şi Memorialul „Nicolae Ardelean” la minifotbal. Ajuns la ediţia a şasea, turneul din acest an este rezervat jucătorilor născuţi în 1998 sau mai mici şi va avea loc duminică, cu începere de la ora 10. Vor participa opt echipe, împărţite în două grupe: Unirea Sîntana, CS Dorobanţi, Şoimii Şimand şi Lunca Teuz Cermei (A); ACS UTA Bătrâna Doamnă, Podgoria Pâncota, Unirea Gurahonţ şi Frontiera Curtici (B).

Facebook Comments