Deschiderea sezonului balnear în stațiunea Moneasa, cunoscută drept „Perla Apusenilor”, a fost amânată până la finalul lunii aprilie, din cauza întârzierii adoptării bugetului național și a neeliberării biletelor de tratament. Situația afectează direct fluxul de turiști și activitatea economică locală.
Primarul comunei, Doru Miron, a declarat pentru AGERPRES că numărul vizitatorilor este mult sub nivelul obișnuit pentru această perioadă. În mod tradițional, hotelurile cu servicii balneare își reluau activitatea la finalul lunii februarie, însă în prezent doar două unități mai primesc turiști, alături de câteva pensiuni.
„Gradul de ocupare de Paști este de 30-40%, față de 60-70% în anii trecuți. Asta pentru că sezonul balneo este amânat, în lipsa turiștilor care vin cu bilete de tratament de la stat. Bugetul național a fost adoptat târziu, iar Casa de Pensii și Casa de Sănătate nu au eliberat încă biletele. Sute de turiști ar fi trebuit să fie în această perioadă la tratament balneo”, a explicat edilul.
Autoritățile locale atrag atenția că aceste bilete sunt esențiale pentru funcționarea stațiunii, fiind utilizate anual de peste 10.000 de turiști. În lipsa acestora, activitatea economică scade semnificativ, iar efectele sunt deja vizibile.
„Fără aceste bilete, activitatea economică este redusă, ceea ce înseamnă mai puține taxe colectate. Mulți angajați din sectorul turistic sunt acum în concediu fără plată, deci nu se plătesc impozitele pentru aceștia”, a mai precizat primarul.
Potrivit acestuia, unele hoteluri și pensiuni vor rămâne închise până la finalul lunii aprilie, când este așteptată reluarea programelor de tratament și revenirea turiștilor.
În sezonul estival, stațiunea dispune de aproximativ 1.500 de locuri de cazare, în timp ce iarna capacitatea scade la circa 500 de locuri.
În ciuda dificultăților actuale, anul 2025 a fost unul foarte bun pentru turismul din Moneasa. Numărul turiștilor a crescut cu aproximativ 40%, de la 60.000 în 2024 la aproape 100.000 în 2025, potrivit datelor Primăriei, bazate pe taxele hoteliere. Creșterea a fost susținută de organizarea a peste 20 de evenimente culturale și sportive în stațiune.
Sezonul balnear din Moneasa a fost amânat cu două luni. Stațiunea pierde turiști și bani din cauza întârzierii bugetului național