Serviciile secrete americane au două teorii referitoare la originea coronavirusului

by Florian Popa

Comunitatea de Informaţii din SUA a admis că agenţiile sale de spionaj şi de informaţii au două teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2. Astfel, două agenţii americane de intelligence consideră că virusul a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia merge pe ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de COVID-19, informează Biroul Directorului pentru Informaţii al SUA, conform digi24.ro.
„Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul care provoacă COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile”, conform unui comunicat făcut public de Biroul Directorului pentru Informaţii al SUA.
Ambele scenarii sunt considerate a avea „un nivel scăzut spre mediu de acurateţe”.
De asemenea, majoritatea agenţiilor de spionaj americane consideră că nu există „suficiente informaţii pentru a aprecia dacă un scenariu este mai probabil decât celălalt”.
Preşedintele american Joe Biden a solicitat serviciilor secrete americane un raport despre originea COVID.
Chiar dacă în continuare este necunoscută, originea COVID-19 reprezintă motivul unui schimb de replici dure între Statele Unite și China, iar informațiile contradictorii sau rapoartele evazive ale investigatorilor nu fac decât să arunce și mai multe umbre de îndoială asupra acestei probleme.

Facebook Comments