Sergiu Vlad: ”Primăria se spală pe mâini în cazul pasajului din gara Aradul Nou”

by Andreea Radu

Deși avea datele pentru a identifica proprietarul pasarelei, a reglementa situația sa juridică și implicit a o repara, Primăria preferă să câștige capital politic pe seama arădenilor care riscă o accidentare de fiecare dată când o traversează.

În urma unei interpelări a deputatului USR Arad, Sergiu Cosmin Vlad, ministrul transporturilor aduce o serie de lămuriri legate de două probleme care îi afectează pe arădenii din Aradul Nou: resturile fostului depozit incendiat (ministerul se va îngriji de evacuarea lor) și problema pasajului.

În privința pasarelei pietonale de peste calea ferată, ministerul transporturilor arată că în luna iunie 2018 a comunicat Primăriei Arad faptul că nu este proprietar al construcției, atașând documente istorice de unde reiese că pasarela a fost predată de constructor în anul 1973 către beneficiarul IGC Arad (Gospodărirea Comunală din acea vreme).

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Am aflat că Primăria Arad știa încă de acum un an că pasarela a aparținut la un moment dat unei regii locale arădene, ceea ce ar fi permis identificarea actualului proprietar. În loc să rezolve problema apartenenței legale a construcției și să caute soluții pentru a o repara, administrația locală a preferat să se spele pe mâini, motivând că nu are obiectivul în patrimoniu.

A trecut așadar un an în care locuitorii cartierului riscă zi de zi să se accidenteze, mai ales pe timpul iernii, când zăpada acoperă scările deteriorate. Sper doar să nu se repete povestea trecerii de pietoni de pe Iuliu Maniu și a parapetelor neconforme de pe pasajele arădene, care au ucis oameni, în mod repetat, înainte de a avea o reacție a autorităților.



Actualul primar preferă să facă politică în loc de administrație, indiferent la nevoile alegătorilor. Costul plătit de cetățeni este nesemnificativ pentru Gheorghe Falcă, cel care se folosește de problemele Aradului pentru a obține capital electoral, în loc să le rezolve. USR va pune capăt această modalitate păguboasă de a administra, oferind o alternativă responsabilă la actuala conducere locală.

Facebook Comments