Sergiu Bîlcea: ”Preşedintele Iohannis susţine o nouă autostradă care conectează Aradul la Europa!”

by Andreea Radu

Aradul va fi beneficiarul direct al unuia dintre proiectele susţinute de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări. Este vorba despre construcţia autostrăzii Via Carpathia, care va lega nordul Europei de Sud, din Lituania până în Grecia, de la Marea Baltică la Marea Mediterană. Celelalte proiecte susţinute de România sunt finalizarea construcției gazoductului BRUA, care ar trebui să asigure diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a țărilor europene, modernizarea şi dezvoltarea liniei de cale ferată Constanța-Gdansk. 

Președintele Klaus Iohannis apreciază că un obiectiv principal al summitului va fi acordarea sprijinului politic la cel mai înalt nivel listei proiectelor regionale de interconectare în domeniile energie, transport și digital.

„Am participat la Oradea la o întâlnire în care am semnat un document de susţinere a acestui proiect. Sunt două variante de traseu prin România, ambele oferă imense avantaje Aradului. Prima variantă este Borș – Oradea – Arad- Timișoara – Lugoj -Drobeta Turnu Severin- Calafat. Cealaltă variantă continuă de la Lugoj p Coridorul 4, autostrada care realizează doar legătura cu Marea Neagră.

Este un proiect de mare importanţă pentru Arad, de aceea ne bucură susţinerea din partea domnului preşedinte Iohannis. Până acum, Guvernul PSD nu a dovedit prea mare entuiasm pentru realizarea autostrăzii Via Carpathia. Le cerem parlamentarilor PSD de Arad să susţină acest proiect important pentru Arad. Ar fi mult mai bine să dedice timp susţinerii autostrăzii decât să se căznească să îl apere pe Liviu Dragnea, obiectiv care pare singurul de interes real pentru pesediştii arădeni”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

 

Facebook Comments