Sergiu Bîlcea (PNL): ”Unde au dispărut Guvernul şi parlamentarii PSD?”

by Andreea Radu

Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, consideră că  PSD a abandonat cu totul guvernarea şi se preocupă doar să-şi salveze pielea.

„PSD nu mai guvernează, a abandonat toate temele importante care ar trebui să preocupe în această perioadă – învăţământul, sănătatea, investiţiile în infrastructură, marile proiecte în general. Viorica Dăncilă a preluat PSD şi este preocupată exclusiv să salveze pielea acestui partid, Guvernul este pus în slujba partidului, nu a oamenilor. Singura măsură anunţată în ultimele săptămâni este intenţia de a da afară bugetari, aceasta arată minciuna PSD şi faptul că Guvernul nu mai poate să susţină cheltuielile promise. Parlamentarii PSD de Arad sunt implicaţi în lupte de culise în interiorul PSD, cu zero interes pentru judeţul nostru. În acest timp, obiectivele de interes pentru Arad sunt abandonate, nimeni nu luptă pentru autostrada Via Carpathia, nimeni nu este preocupat să aducă investiţii guvernamentale la Arad, niciunul dintre cei patru parlamentari PSD nu îi trage de mânecă pe miniştrii plimbaţi la Arad în campania electorală, să îşi ţină cuvântul dat. Este o lipsă de respect a PSD faţă de români şi faţă de arădeni, unul dintre motivele pentru care avem nevoie de o altă guvernare”, a declarat Sergiu Bîlcea.

 

Facebook Comments