Sergiu Bîlcea (PNL): „Lupta împotriva PSD este o prioritate pentru România”

by Andreea Radu

„Dezvoltarea României este ameninţată grav de PSD, care a dovedit în ultimii doi an că nu poate guverna eficient.Guvernarea PSD a dovedit că nu are un proiect de dezvoltare a ţării, în schimb prin incompetenţă şi gafe au afectat credibilitatea României şi au făcut paşi înapoi în numeroase domenii, printre care independenţa justiţiei. Guvernarea a fost subordonată unor interese personale sau de grup, Guvernul a fost confiscat practic de personaje incompetente, începând cu primul ministru Dăncilă şi continuând cu miniştrii şi secretarii de stat. Avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, ratele şi cursul euro au scăpat de sub control, Guvernul nu aduce investiţii în infrastructură, avem un deficit comercial grav. Principala prioritate a PSD a fost subordonarea justiţiei faţă de politic şi apărarea unor persoane judecate pentru fapte penale, în frunte cu Liviu Dragnea. Guvernul Dăncilă a subminat încrederea publică în guvernare, prin gafe jenante la fiecare apariţie publică.

Prin incompetenţa lor, politicieni ca doamna Dăncilă şi domnul Fifor au distrus imaginea internaţională a României şi au creat probleme diplomatice majore. În plus faţă de această imagine generală, avem o guvernare care nu respectă Aradul, care a tăiat peste 45 de milioane de euro bani pentru investiţiile locale ale judeţului nostru, o guvernare care a încercat să ia Aradului sediul Primăriei. Credem că lupta împotriva PSD este o prioritate pentru România, pentru că acest partid a demonstrat că nu este capabil să se schimbe pe sine şi nici să propună un proiect de dezvoltare a României. Cred că în ultimii doi ani, abuzurile PSD au fost ţinute în frâu doar de preşedintele Klaus Iohannis şi de reacţia societăţii civile. PNL este în acest moment partenerul preşedintelui Iohannis în apărarea instituţiilor fundamentale şi al parcurusului occidental al României, ameninţate de practicile PSD. Anul acesta şi anul viitor, vom duce împreună cu preşedintele Iohannis şi societatea civilă o luptă pentru apărarea României europene.

Am convingerea că, la fel ca în toamna lui 2014, românii vor simţi momentul important şi vor apăra aspiraţiile fiecăruia dintre noi spre o Românie democratică, cu economie dezvoltată, în care legile sunt egale pentru toţi”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.

Facebook Comments