Sergentul major Jurj Codruț a intervenit decisiv și a salvat o persoană căzută într-o râpă, la Groșeni

/
Sergentul major Jurj Codruț a intervenit decisiv și a salvat o persoană căzută într-o râpă, la Groșeni
Un gest de intervenție rapidă și profesionalism a făcut diferența între viață și moarte pentru o persoană din localitatea Groșeni, după ce aceasta a căzut într-o râpă și a rămas inconștientă.

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, când sergentul major Jurj Codruț, aflat în timpul liber, a auzit strigătele de ajutor ale localnicilor. Fără să ezite, acesta s-a deplasat imediat spre locul indicat, unde a găsit victima în stare de inconștiență, însă cu semne vitale.

Militarul a acționat prompt, evaluând rapid situația și eliminând eventualele pericole din zonă. A acordat primul ajutor, poziționând victima în poziția laterală de siguranță pentru menținerea funcțiilor vitale. În paralel, a luat legătura telefonic cu dispeceratul ISU Arad, confirmând apelul efectuat la 112.

La scurt timp, echipajele medicale au ajuns la fața locului, intervenția fiind preluată de salvatori. Victima a fost ulterior transportată la spital cu elicopterul SMURD.

Sergentul major Jurj Codruț își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Operațional – Dispeceratul ISU Arad. Este absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și are pregătirea necesară pentru acordarea primului ajutor.

Intervenția sa rapidă a fost esențială pentru stabilizarea victimei până la sosirea echipajelor medicale, demonstrând încă o dată importanța pregătirii și a spiritului civic, chiar și în afara orelor de serviciu.