Sepsi are probleme înaintea semifinalei cu Aradul, „galben-albastrele” pot repeta istoria din sezonul trecut
Patru echipe au rămas în cursa pentru titlul național în baschetul feminin românesc și cu siguranță vom avea o nouă campioană, din moment ce CSM CSU Constanța a fost eliminată în faza sferturilor de finală de Rapid București. Giuleștencele vor juca în semifinale cu CSM Târgoviște, cea mai bună după sezonul regulat al LNBF, iar FCC UAV Arad reeditează duelul din urmă cu un an, împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. „Galben-albastrele” speră să repete istoria, când, tot așa, nu au beneficiat de avantajul terenului propriu și tot au reușit să furnizeze surpriza și să câștige semifinala cu covăsnencele. Iar soarta pare să le surâdă arădencelor, atâta timp cât Sepsi, oricum cu un lot restrâns valoric, s-ar putea să nu conteze pe două din româncele de bază. Internaționalele Carla Popescu și ex-arădeanca Alexandra Ghiță sunt accidentate și incerte pentru disputa din Secuime. Principalul pericol din tabăra adversă este pivotul american Ciera Johnson, decisivă și la turneul final al Cupei României de la Arad, când Sepsi și-a adjudecat primul trofeu stagional.
Primul duel al semifinalei Sepsi - Arad se joacă sâmbătă seara, în secuime!
Zoran Mikes a contat pe un lot format din doar nouă jucătoare în fața Agronomiei, în al doilea meci al sfertului de finală. Se va juca după sistemul cel mai bun din trei meciuri, cu un prim episod programat sâmbătă, 5 aprilie, ora 19, în vechea sală „Kati Szabo”, cu o capacitate de 1000 de locuri. Asta pentru că la Sepsi Arena se fac pregătiri pentru Mondialul de hochei pe gheață. Nici vicecampioana en-titre nu are chiar toate jucătoarele în plenitudinea forțelor: Bianca Fota și Mihaela Panait, care nu au jucat la Cluj din cauza unor probleme la genunchi, s-au recuperat și sunt pregătite pentru semifinală, dar slovaca Svetlikova este incertă din cauza unor dureri la spate. Meciul doi al semifinalei se va disputa la Arad, pe 9 aprilie, ora 18:30 și dacă va fi nevoie decisivul va reveni din nou la Sfântu Gheorghe, pe 12 aprilie.