Sepsi a anunţat intrare liberă şi ora meciului decisiv al finalei pentru titlu, cu Aradul! Deplasare gratuită pentru suporterii arădeni

by Sorin Haut

Titlul naţional în baschetul feminin românesc se va acorda sâmbătă seară, în Sepsi Arena, acolo unde Sepsi SIC Sfântu Gheorghe şi FCC UAV Arad se vor înfrunta în meciul 5, decisiv al finalei pentru titlul naţional. Scorul general al ultimului act din Liga Naţională este de 2-2 (n.n. se joacă după sistemul “cel mai bun din 5 meciuri”), iar învingătoarea va pune mâna pe marele trofeu. Covăsnencele au avantajul terenului propriu datorită clasării superioare după sezonul regulat, ele terminând primele, iar “galben-albastrele” pe 3. Pentru gazde, de altfel mari favorite înaintea finalei, ar fi al şaselea titlu consecutiv, iar pentru arădence al zecelea din istorie, ultimul datând însă tocmai din 2013! De opt ani nu a mai fost Aradul în finala de sub coş, iar acum are o şansă mare să devină din nou campioana României. Sepsi SIC a anunţat de câteva minute şi ora meciului de sâmbătă, care va fi 18 şi nu 19, aşa cum s-a întâmplat în precedentele trei partide ale finalei, una în Secuime şi două la Arad. De asemenea, clubul gazdă a anunţat intrare liberă la acest ultim meci al sezonului, făcând apel la fani să umple în culorile alb şi verde moderna sală din Sfântu Gheorghe, cu o capacitate de 3.000 de locuri. Susţinute admirabil de suporteri la Arad, deşi sala e de două ori mai mică decât cea de la Sfântu Gheorghe, “galben-albastrele” vor avea parte de sprijin şi în cel mai important meci al sezonului, în care vor juca precum au visat, cu titlul pe masă!

Sâmbătă, de la ora 18, se joacă cu titlul pe masă! Fanii arădeni fac deplasarea în număr mare

Aşadar, fanii arădeni se mobilizează şi îşi anunţă prezenţa în număr mare la Sfântu Gheorghe, autorităţile locale anunţând că vor pune la dispoziţie gratuit autocare pentru deplasare. Iată şi anunţul postat de FCC UAV Arad, pe facebook, prin care suporterii sunt aşteptaţi să se înscrie pentru deplasare, plecarea urmând să aibă loc în cursul dimineţii de sâmbătă:

“Sâmbătă luptăm pentru titlul de campioană! Fanii care doresc să fie alături de „galben-albastre” la jocul decisiv de la Sfântu Gheorghe sunt rugați să contacteze numerele de telefon 0742732739 sau 0757333560 pentru înscriere. Deplasarea este gratuită!” Se anunţă aşadar o seară de sâmbătă cu adevărat fierbinte pentru suflarea sportivă arădeană, sute de fani din sală şi probabil alte mii de acasă ţinându-le pumnii favoritelor pentru a readuce la Arad capitala baschetului feminin românesc!

Facebook Comments