Liderii unei mișcări separatiste din provincia canadiană Alberta afirmă că au avut, în ultimul an, trei întâlniri cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat și al Trezoreriei SUA, în care au discutat inclusiv despre trecerea la moneda americană și crearea unei armate proprii, în eventualitatea separării de Canada.
Reprezentanții Alberta Prosperity Project doresc organizarea unui referendum în 2026 privind desprinderea provinciei, considerată bastion conservator și bogată în resurse energetice. Aceștia susțin că o nouă întâlnire cu oficiali ai administrației Trump ar urma să aibă loc în perioada următoare, la Washington.
Dennis Modry, cofondator al mișcării, a declarat că la cele trei întâlniri anterioare li s-ar fi transmis că administrația americană ar fi favorabilă ideii unei Alberta suverane. De cealaltă parte, oficiali ai Departamentului de Stat, ai Trezoreriei și ai Casei Albe au minimalizat discuțiile, precizând că nu au participat oficiali de rang înalt și că nu au fost asumate angajamente. Un oficial american a afirmat că nu va mai avea loc o nouă întâlnire.
Subiectul a apărut într-un moment tensionat al relațiilor dintre SUA și Canada. Președintele Donald Trump a reiterat în repetate rânduri ideea integrării Canadei ca al 51-lea stat american și a criticat politicile comerciale și energetice ale guvernului de la Ottawa.
La Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul canadian Mark Carney a vorbit despre „o ruptură” în ordinea mondială și despre utilizarea integrării economice ca instrument de presiune geopolitică.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a descris recent Alberta drept „un partener natural pentru SUA”, menționând existența unor discuții despre un posibil referendum privind rămânerea în Canada. Un apropiat al acestuia a precizat însă că Bessent nu susține explicit mișcarea separatistă, dar consideră că actualul guvern canadian nu apără suficient interesele provinciei bogate în petrol.
Întâlnirile cu separatiștii sunt considerate de unii foști diplomați americani drept neobișnuite și riscante, întrucât pot fi interpretate ca o implicare directă a Washingtonului în politica internă a unui stat vecin.
Separatiștii din Alberta au discutat cu oficiali ai administrației Trump despre desprinderea de Canada