Senioarele ”Bătrânei Doamne” sunt campioane de toamnă în Liga a III-a

by Sorin Haut

Reprezentanta clubului UTA în Liga 3 de fotbal feminin a câștigat seria din care face parte și planurile pentru 2024 sunt mărețe. Staff-ul tehnic, compus din Valentina Calalb, Mărcuș Daniel și Buruiană Dumitru, speră ca echipa să promoveze în Liga a II-a la finalul competiției, mai ales că lotul urmează să se întărească în această pauză de iarnă.

”Mă bucur că am ajuns până pe primul loc. Nu mă așteptam, dar fetele și-au dorit foarte mult, au muncit în fiecare meci, fie că am jucat acasă sau în deplasare. Avem trei puncte în plus față de locul secund și sperăm să rămânem acolo sus, mai ales că din iarnă va veni și Bozian Elisa, care ne va ajuta enorm la mijlocul terenului. Să nu uităm că ea a fost pionul principal la Piroș Lioness. De asemenea, vom mai legitima încă două-trei jucătoare importante. Obiectivul nostru este promovarea în liga secundă”, au fost cuvintele antrenoarei Valentina Calalb, care joacă și pe postul de portar în echipa arădeană.

Cu precizarea că sezonul de primăvară în Liga 3 Feminin va începe pe 3 martie 2024, iată clasamentul Seriei 1: 1. AFC UTA 19p, 2.CSM Deva 16p, 3-4.Academia de Fotbal Floreşti şi CFR Cluj 10p, 5.Olimpia Satu Mare 2p.

Facebook Comments