Semnul care îți poate salva viața, dacă știi ce înseamnă

by Andreea Radu

În fiecare oraș există clădiri pe care există un semn cu un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu. Este un indicator care semnalizează că acolo se află un adăpost antiaerian, unde oamenii se pot refugia în caz de bombardamente, scrie stiripesurse.ro.

Indicatorul a început să apară pe clădiri în 2015. Potrivit legii, acest triunghi albastru încadrat într-un pătrat portocaliu trebuie amplasat pe toate spaţiile identificate de protecţia civilă ca fiind utile în caz de bombardament, relatează Adevarul.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a realizat o listă a adăposturilor de protecție civilă din toată țară. Conform IGSU, la nivel național există 4.538 de spații în care oamenii ar putea să se adăpostească în caz de nevoie, conform listei publicate pe site-ul IGSU.

În Capitală sunt cele mai multe adăposturi, peste 1.0000. Cele mai puține adăposturi există în județul Ialomița și în Vrancea, unde se găsesc doar câte 13 astfel de încăperi. La Constanța, municipalitatea a transmis că există 64 de adăposturi.

Lista adăposturilor de protecție civilă IGSU/

Facebook Comments