Şeful spionajului rus afirmă că Aleksei Navalnîi a murit din cauze naturale

by Florian Popa

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a dat asigurări marţi că principalul lider al opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a murit din cauze naturale şi nu ca urmare a unor acţiuni ale serviciilor de informaţii străine, informează tvrinfo.ro. „Nu cred că a existat o intenţie specială, din păcate viaţa oamenilor se termină mai devreme sau mai târziu şi vine moartea. Navalnîi a murit din cauze naturale”, a susţinut Narîşkin într-un interviu la televiziunea rusă, atunci când a fost întrebat în legătură cu posibila implicare a unui serviciu de informaţii din Occident.
În ciuda acestui fapt, Narîşkin a criticat Occidentul pentru „dansul său satanic în jurul sicriului lui Navalnîi”, cu referire la atenţia presei şi a politicienilor cu privire la moartea opozantului, pusă pe seama preşedintelui rus Vladimir Putin.
„Acest lucru este imoral şi josnic. Şi aceşti oameni ne-au dat lecţii”, a adăugat el.

Facebook Comments