Șeful AIEA, după exploziile de la Zaporojie: „Suntem pe muchie de cuțit”

by Andreea Radu

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a reacționat după ce în apropierea centralei nucleare din Zaporojie au explodat două mine, scrie antena3.ro. „Dacă nu acționăm acum pentru a proteja centrala, norocul nostru s-ar putea schimba mai devreme sau mai târziu, cu consecințe potențiale grave asupra sănătății umane și a mediului înconjurător.
Suntem pe muchie de cuțit în ceea ce privește siguranța şi securitatea nucleară la centrala din Zaporojie”, a avertizat Grossi într-un comunicat difuzat la Viena, unde se află sediul AIEA.
Centrala nuclear-electrică de la Zaporojie se află în sudul Ucrainei, este cea mai mare din Europa și a fost ocupată de trupele ruse din martie 2022.
Două explozii de mine terestre s-au produs în afara gardului care înconjoară complexul nuclear: prima a avut loc în data de 8 aprilie, iar cealaltă, patru zile mai târziu, potrivit comunicatului AIEA.
La rândul său, agenția nucleară ucraineană Energoatom a semnalat, joi, explozia unei mine rusești lângă camera de control a unuia din reactoarele de la centrală.
Nu se știe, momentan, ce anume a declanșat exploziile minelor, a arătat Rafael Grossi.
El a reamintit că centrala Zaporojie – unde se află șase reactoare nucleare – continuă să depindă de o singură linie electrică încă funcțională pentru operațiunile de răcire în caz de urgență, ceea ce constituie „un risc major pentru siguranța și securitatea nucleară”.
O linie electrică de urgență avariată în data de 1 martie nu a fost încă reparată, a menționat AIEA.

Facebook Comments