SEFI DIN DIRECTIA RUTIERA, SANCTIONATI IN CAZUL OFITERULUI PRINS CU PERMIS DE CONDUCERE FALS

by Cosmin Mihuta

Şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, a fost schimbat din funcţie, iar fostul şef al Direcţiei Rutiere Lucian Diniţă şi adjunctul Constantin Tătuc au primit amânare la promovarea pe o funcţie superioară, în cazul ofiţerului Augustin Căpâlnaş, prins cu permis de conducere fals.

Potrivit unor oficiali din Poliţia Română, după ce Augustin Căpâlnaş, ofiţerul de la Direcţia Rutieră cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a demisionat, în 31 mai, conducerea IGPR a stabilit sancţiuni pentru mai mulţi şefi ai Direcţiei Rutiere care au fost cercetaţi prealabil.

Astfel, Carol Vârnă, care ocupa funcţia de şef al Poliţiei Autostrăzi, a fost schimbat şi trecut pe o funcţie de execuţie, în timp ce adjunctul Direcţiei Rutiere Constantin Tătuc a primit o amânare de promovare în funcţie superioară pe o perioadă de un an.

Aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi în cazul lui Lucian Diniţă, care în urma incidentului a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din Poliţia Română şi din 30 aprilie este adjunct al şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei. În urma sancţiunii primite, timp de un an Diniţă nu va putea să promoveze într-o funcţie superioară.

Totodată, Paul Toma, al patrulea ofiţer cercetat în cazul Căpâlnaş, a fost sancţionat cu atenţionare.

Măsurile împotriva celor patru ofiţeri au fost luate de conducerea Poliţiei Române la sfârşitul lunii mai, au precizat sursele citate.

Direcţia Rutieră este condusă, din 28 mai, de fostul adjunct al şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei, comisarul şef Florin Brăcea, care a fost împuternicit în această funcţie în locul lui Diniţă.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/sefi-din-directia-rutiera-sanctionati-in-cazul-ofiterului-prins-cu-permis-de-conducere-fals-12735787

Facebook Comments