ȘEFA SECȚIEI DE PSIHIATRIE DE LA JUDEȚEAN, REȚINUTĂ DE PROCURORI

by Dana B.

Delia Marina Podea, șefa Secției Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a fost reținută de procurorii Parchetului General în dosarul testărilor ilegale de medicamente.

Delia Marina Podea va fi adusă în Capitală, unde procurorii vor cere Tribunalului București emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acesteia pentru 30 de zile.

Procurorii de la Parchetul General și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice — IGPR au efectuat, marți, 26 de percheziții la cabinetele unor medici aflate pe raza municipiului București și a județelor Arad, Cluj, Constanța și Dolj, precum și la sediile și punctele de lucru a 5 societăți comerciale cu profil medical care reprezentau interesele sponsorilor.

Delia Podea, șefa Secției Psihiatrie a SCJU Arad, având și calitatea de cadru didactic la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiș’ Arad, este acuzată că a solicitat și a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secției de Psihiatrie, în vederea fundamentării și întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

În realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecțiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidențele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cât și cu tratament de specialitate. Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital și nici nu urmau tratamentul prescris.

Pe de altă parte însă, unora dintre pacienți le condiționa internările fictive de participarea la studiile clinice pe care același medic le conducea, scopul acestui demers fiind obținerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât pentru derularea acestor studii medicul respectiv era plătit în funcție de numărul de pacienți înrolați.

„Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficiază în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidențiat, îi determina și îi constrângea pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități. Studiile clinice erau efectuate fără consimțământul informat al subiecților, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia. Pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, medicul psihiatru fie prezenta documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: EKG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura”, se arată în comunicatul procurorilor.

Anchetatorii mai susțin că, pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii și persoane care nu suferă de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acestuia, medicii rezidenți și asistentele medicale consemnau în foile de observație simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale.

Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observații și în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea. Totodată, nu consemna în foile de observații administrarea unei medicamentații suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu, mai menționează sursa citată.

În situația în care pacienții nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menținuți în studiu, li se administrau medicamente conținând substanțe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienților nu erau recoltate de la aceștia, ci de la cadrele medicale ale secției.

Potrivit dispozițiilor medicului psihiatru, la externare, pacienților înrolați în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul și tratamentul experimental administrat și altele contrafăcute care se înmânau pacientului și care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menționa includerea pacientului în studiu.

Prin modalitățile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienți și efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments