Sectorul IT nu mai este ‘tigrul’ economiei românești

by Florian Popa

Bugetele alocate pentru servicii IT s-au diminuat cu aproximativ 20%, faţă de acum 2 ani, arată o analiză a OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software. Scăderea bugetelor pentru IT a fost determinată, în mare parte, de incertitudinile economice globale, de inflaţie şi de necesitatea companiilor de a prioritiza investiţiile esenţiale. Potrivit analizei, În România, flexibilitatea şi adaptabilitatea devin esenţiale pentru companiile de IT care doresc să îşi menţină clienţii şi să atragă noi proiecte, iar programatorii români au început să accepte salarii mai mici pe fondul scăderii numărului de proiecte şi al creşterii concurenţei, scrie hotnews.ro.
”Industria IT din România, un sector în plină expansiune până acum câţiva ani, resimte din plin efectele crizei economice globale. Faţă de acum doi ani, bugetele alocate pentru servicii IT s-au diminuat cu aproximativ 20%”, conform analizei OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică.
Această tendinţă de reducere a bugetelor alocate proiectelor IT este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, unde companiile, inclusiv cele din domeniul tehnologic, reduc cheltuielile şi caută soluţii mai eficiente din punct de vedere al costurilor.
Scăderea bugetelor pentru IT a fost determinată, în mare parte, de incertitudinile economice globale, de inflaţie şi de necesitatea companiilor de a prioritiza investiţiile esenţiale. Multe companii mari au apelat iniţial la outsourcing în India, atrase de costurile mai mici. Însă, în ultima perioadă, mare parte dintre acestea a revenit la furnizori din Europa de Est, inclusiv din România, ca urmare a neconcordanţelor de calitate şi livrare întâmpinate în Asia.
În ciuda acestui trend de revenire, bugetele rămân mai mici decât înainte de criză, fiind însă cu aproximativ 10-15% mai mari decât cele oferite pentru servicii din India, dar semnificativ mai reduse comparativ cu acum doi ani.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate