SECETA MEDITERANEANA A AJUNS INTR-O FAZA CRITICA

by Dana B.

Cercetătorii de la NASA au dezvăluit printr-un nou studiu că seceta recentă din regiunea Levant, în estul mediteranean, care a început în 1998, a ajuns într-o fază critică, cea mai rea din ultimii 900 de ani.

Seceta afectează Ciprul, Israelul, Iordania, Libanul, Palestina, Siria şi Turcia, iar potrivit oamenilor de ştiinţă regiunea Levant e cea mai afectată de schimbările climatice determinate de om.
Pentru a recrea istoria secetei din zona mediteraniană, cercetătorii de la NASA au recurs la tehnica verificată de a studia inelele copacilor. Inelele subţiri indică anii de stres din cauza secetei, iar inelele groase indică anul când apă a fost din belşug.
Ben Cook, autorul principal al studiului şi climatolog la Institutul Goddard pentru Studii Spaţiale al NASA, împreună cu colegii săi a folosit copacul cu inele record, numit şi Vechiul Atlas Mondial al Secetei, pentru a înţelege mai bine cât de frecvent şi cât de grav a secat Marea Mediterană.
Între anii 1100 şi 2012, echipa a constatat că secetele înregistrate în inelele copacilor erau asemănătoare cu cele descrise în documentele istorice scrise la momentul respectiv. Potrivit lui Cook, seceta din regiunea Levant între anii 1998-2012 a ieşit în evidenţă ca fiind cu circa 50 % mai uscată decât în perioada ultimilor 500 de ani şi cu 10 – 20 %  mai uscată decât cea mai gravă secetă din ultimii 900 de ani.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, modele în distribuţia geografică a secetei, care prevede o „amprentă” în identificarea cauzelor care stau la baza ei. Aceste date indică intervalul de variaţie naturală în seceta apărută în zona mediteraneană, ceea ce va permite oamenilor de ştiinţă să diferenţieze secetele agravate de încălzirea globală indusă de om.
„Amploarea şi semnificaţia schimbărilor climatice generate de forţa umană ne face să înţelegem cu adevărat întreaga gamă de variabilitate climatică naturală. Dacă ne uităm la evenimentele recente şi începem să observăm anomaliile care sunt în afara acestui interval de variabilitate naturală, atunci putem spune cu oarecare încredere că acest eveniment este special, sau această serie de evenimente a avut un fel de contribuţie la schimbările climatice cauzate de om”, a declarat Cook.
Sursa:descopera.ro
Facebook Comments