Sebişul şi Cermeiul, egaluri spectaculoase în Liga a III-a

by Sorin Haut

Naţional Sebiş şi Gloria Lunca Teuz Cermei au deschis, astăzi, noul sezon din seria a 4-a a Ligii a III-a. Cele două reprezentante ale judeţului nostru au obţinut egaluri spectaculoase în deplasare. Scenariile au fost, însă, diferite. Sebişul a suferit din plin la poalele cetăţii, în deplasarea de la Deva, fiind condusă cu 2-1 la pauză şi apoi chiar cu 4-1! Petculescu a deschis scorul în minutul 15, din penalty, pentru ca gazdele să revină până la pauză şi chiar să treacă în avantaj, după “dubla” lui Robert Cristian, din minutele 40, din penalty şi 43. Sebişenii au început cum nu se poate mai prost repriza a doua, iar David şi Firan, în minutele 51 şi 53, au dus scorul la un incredibil 4-1. Parcă trezită din şoc şi amintindu-şi că are ca obiectiv promovarea, trupa lui Alin Chiţa a reintrat rapid în meci, iar nou intratul Voinescu a făcut 4-2 în minutul 55, la doar câteva secunde după ce a fost introdus pe teren. Acelaşi jucător a mai înscris de două ori, reuşind şi hatrick-ul, în minutele 74 şi 83 şi stabilind totodată şi scorul final, 4-4. Naţional a evoluat la Deva în următoarea formulă: Moroz – Zăinescu (57 Pîslaru), Pintea, Dumitrache, Siminic – E.Dică, Silard Vereș – Săulescu, Petculescu (54 Voinescu), Cl.Vereș (90 Tatulea) – Ionică (80 Susan).
Sebişul revine de la 1-4, Cermeiul egalată pe final!
Cermeiul a avut parte şi ea de un “thriller” dramatic la Giarmata. Anagor a deschis scorul pentru gazde în minutul 18, dar Ianc şi Vereş au întors spectaculos soarta jocului, cu două goluri reuşite în minutele 70 şi 76. Când credeau că pleacă acasă cu toate cele trei puncte, arădenii au fost taxaţi pe final, când Ghighilicea a egalat la 2. Victorie scăpată printre degete de formaţia pregătită de Roli Nagy şi Radu Anca. Bodea – Rogojanu, Cotoc, Gurban, Suslak – Mager (64 Vereş), Nistor, Ianc, Diarra (81 Aldan) – Fl.Brândușe (64 Bubuş), Sulea (90+1 Boldor) a fost formula de start a Gloriei.
Lipova debutează sâmbătă, în Podgorie
Sâmbătă, cu începere de la ora 18, e rândul nou promovatei Şoimii Lipova să debuteze în campionat. Revenită după aproape trei decenii în eşalonul trei, echipa de pe valea Mureşului vrea să facă încă din start o figură frumoasă. Numai că prima misiune a “şoimilor” lui Flavius Sabău se anunţă dificilă, la Pîncota urmând să sosească una dintre echipele cu pretenţii din acest sezon, incomoda CSM Lugoj.

Facebook Comments