Sebişul câştigă derby-ul cu Ripensia şi e lider detaşat

by Sorin Haut

Naţional Sebiş şi Ripensia au făcut spectacol, astăzi, în derby-ul primei etape a returului din “C4”. Decişi să răzbune înfrângerea din turul campionatului, timişorenii au început mai bine jocul de pe malul Crişului Alb şi au deschis scorul în minutul 6, atunci când Golda a marcat din şase metri, în urma unui corner. După un prim sfert de oră notabil pentru oaspeţi, care au mai ratat două ocazii bune de a se desprinde, Sebişul putea egala la prima incursiune periculoasă. Era minutul 17, atunci când Suciu a fost faultat în careu, iar centralul partidei a indicat punctul cu var. Mihuţa a bătut însă slab penalty-ul, iar Rădulescu a reuşit să apere. Liderul a egalat în cele din urmă în minutul 31, Săulescu marcând din semifoarfecă, de la 10 metri, 1-1 la pauză.
Săulescu, jucătorul meciului
Gazdele au început mult mai montate partea a doua, iar Siminic a făcut 2-1 în minutul 49, marcând cu capul, la colţul scurt, după un corner executat de Rosenblum şi o recentrare a lui Mihuţa. Peste alte patru minute, sebişenii rezolvau în mare măsură ecuaţia derby-ului, Săulescu realizând “dubla”, cu un şut din careu, pe sub portar. Scorul a luat proporţii în minutul 64, Velici marcând şi el pe o contră, bine angajat de omul meciului, Săulescu. Finalul le-a aparţinut celor de la Ripensia, care au înscris de două ori, prin Mediop, în minutul 87 şi Vlădia, în 90+3.
Lider detaşat
Sebişul se impune meritat, scor 4-3 şi se distanţează la cinci puncte în fruntea seriei din Liga a III-a, Şcolar Reşiţa fiind învinsă cu 2-1 la Rovinari, de Pandurii II. Călin Cojocaru a început prima confruntare oficială din acest an în formula: Fișteag – Rosenblum, Stupu, Suciu, Siminic – Avramescu (27 Susan), Mihuța – Săulescu (73 Pirtea), Fuchs, Iuga (90 Kilin) – Velici (83 Tulcan).
Foto: nationalsebis.ro

Facebook Comments