SEBISUL A CASTIGAT DERBY-UL TARII ZARANDULUI, 2-0 CU CS INEU

by Sorin Haut

Derby-ul Ţării Zărandului din „C4” a revenit celor de la Naţional Sebiş, care s-au impus, astăzi, cu 2-0 în faţa Ineului. Ambele echipe au început prudent meciul, în primul sfert de oră jucându-se mai mult la mijlocul terenului. Totuşi, la prima ocazie de poartă s-a şi marcat. Au făcut-o gazdele în minutul 19, atunci când după o centrare a lui Poiană, Radu a reluat în transversală, iar apoi Sulea a marcat cu capul din şase metri. Echilibrul s-a păstrat şi după deschiderea scorului, singura situaţie mare de gol, până la pauză, avându-l în prim-plan pe Georgiu, care a trimis cu capul, dar Şoltesz a respins.

După un prim sfert de oră al mitanului secund ceva mai cenuşiu, în ultima jumătate de oră s-a jucat pe contre. Ineul nu a mai avut ce apăra şi a forţat egalarea, Hulbăr şi Georgiu fiind aproape de gol. De cealaltă parte, Radu a marcat în minutul 70, dar reuşita a fost anulată pe motiv de ofsaid. Conturile aveau să fie încheiate în minutul 79, când Radu a marcat cu un şut la colţul lung. Victorie în special de moral pentru sebişeni, care au întrerupt seria de trei înfrângeri la rând.

UTA BD a acumulat şi ea trei puncte în etapa a 20-a, de această dată fără efort, ca urmare a retagerii Mehedinţiului, în vreme ce Becicherecu Mic s-a impus în deplasare la Pandurii II, scor 1-0. Astfel că lupta la promovare rămâne deschisă, cu echipa arădeană în postură de lider şi favorită la accederea în Liga a II-a.

Casetă tehnică:

Sebiș: Șoltesz – Miheț, Bier, Mardare, Neacșu – Lazea, Apostol – Poiană (81 Călin), Bozian (57 Digbeu), Sulea (72 Huiban) – Radu (88 Corcoveanu).

Ineu: Bujor – Zdrențan, Wild, Bilia, Hulbăr – Kocsis, Crișan (46 Tomuţ), Georgiu, Stănaia – Filimon, Mașniță (84 Talpaş).

Arbitri: Răzvan Drăgoi – Alin Botaș, Alexandru Filip (toți din Timișoara). Obsevatori: Lucian Glogoviceanu (Reșița), Vasile Rad (Arad)

 

Facebook Comments