Antrenorul Sebastian Tudor a părăsit Crişul chiar înaintea turneului de promovare!

by Sorin Haut

Divizionara secundă de handbal feminin Crişul Chişineu Criş a reînceput de câteva săptămâni pregătirile sub comanda lui Sebastian Tudor, dar antrenorul bihorean nu va fi mai pe bancă la turneul final pentru promovarea în Liga Florilor! După doi ani alături de Crișul, Tudor a ales să se întoarcă acasă, urmând să o pregătească pe CSU Oradea, din liga secundă. „Am ales să mă întorc acasă din motive personale. Nu e ușor să iei o asemenea decizie majoră, mai ales atunci când trebuie să renunți la un lucru care face parte din viața ta zilnică. Mă despart de o echipă dragă mie unde, împreună cu jucătoarele și conducerea clubului, am reușit performanțe unice pentru un oraș atât de mic, dar cu oameni sufletiști. Pe această cale, vreau să le mulțumesc pentru încrederea acordată. Le doresc succes în drumul spre promovarea în prima ligă!”, a declarat Sebastian Tudor pentru handbalmania.ro.

Cu Sebastian Tudor pe bancă, formația din Chișineu Criș a fost neînvinsă în seria D din Divizia A, cu 43 de puncte adunate în 17 meciuri şi un bilanţ excelent, de 13 victorii și 4 egaluri. Crișul așteaptă, încă, o dată oficială pentru turneul de promovare, la care s-au mai înscris CSM Galați, HCF Piatra Neamț, CSU Știința București, Dacia Mioveni și Activ Prahova Ploiești. Rămâne de văzut pe cine vor instala cei de la Crişul pe banca tehnică, timpul rămas până la meciurile decisive pentru accederea în elită, fiind destul de scurt.

Facebook Comments