Se va putea juca şi în iulie?! Întrebarea la care e atentă şi UTA

by Sorin Haut

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat pentru AGERPRES că Liga I s-ar putea disputa inclusiv în luna iulie, precizând că există discuţii la nivelul UEFA pentru disputarea tuturor meciurilor rămase de disputat în campionatele interne.

„Sunt nişte discuţii la nivel internaţional pentru extinderea termenului finalizării campionatelor dincolo de 30 iunie. Adică să se poată juca şi în luna iulie. Asta ar însemna că dacă am avea liber să jucăm în iunie şi iulie am putea să terminăm campionatul Ligii I, chiar dacă nu reluăm competiţia în mai. Cam asta este discuţia în momentul de faţă şi în direcţia asta trag toate ligile profesioniste. Deci ideea e să se joace toate meciurile rămase şi să se comprime calendarul internaţional, adică tot ce înseamnă cupe europene şi aşa mai departe”, a spus Ştefan.

Oficialul LPF a menţionat că noul scenariu se discută la nivelul UEFA şi al Asociaţiei Ligilor Profesioniste (European Leagues). „Nu se discută despre disputarea într-o singură manşă, acum obiectivul tuturor ligilor este să se joace toate meciurile tocmai pentru a nu avea pierderi, în zona de drepturi de televizare mai ales. Pentru că e foarte posibil ca şi dacă se reiau campionatele în luna iunie să se joace tot cu porţile închise sau cel mult cu număr limitat de spectatori”, a explicat secretarul general al LPF.

În opinia lui Justin Ştefan, şansele ca Liga I să se reia în luna mai sunt foarte mici. „E clar că şi cluburile din România au acelaşi obiectiv asumat ca şi celelalte cluburi europene, respectiv încheierea sezonului prin disputarea tuturor jocurilor rămase. Sunt riscuri mari să nu se reia campionatul în luna mai având în vedere că este nevoie şi de o zonă tampon de câteva săptămâni pentru pregătirea jucătorilor. Deci e clar că singura soluţie este să ne ducem şi noi cu meciurile în luna iulie”, a precizat Justin Ştefan.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Grupul de lucru înfiinţat de Federaţia Română de Fotbal a luat în calcul până acum două scenarii privind Liga I: reluarea la 16 mai şi disputarea tuturor partidelor şi reluarea din 13 iunie cu disputarea partidelor rămase într-o singură manşă. Ca urmare a pandemiei de coronavirus, UEFA a prelungit termenul pentru finalizarea competiţiilor naţionale pentru 28 iunie.

Liga a II-a este într-o situaţie şi mai complicată, în condiţiile în care mai sunt de jucat 14 etape. Totuşi, în condiţiile în care se va da undă verde pentru luna iulie, eşalonul fotbalistic secund ar putea continua şi el în condiţii normale, fără play-off şi play-out. Variantă convenabilă liderului detaşat UTA, la 11 puncte avans faţă de a doua clasată.

 

Facebook Comments