Se ştiu primele două optimi de finală ale Mondialului

by Sorin Haut

Selecţionata Uruguayului a câştigat grupa A a Cupei Mondiale de fotbal 2018, după ce a învins echipa ţării gazdă, Rusia, cu scorul de 3-0 (2-0), la Samara, dar ambele reprezentative vor evolua în optimile de finală.

Uruguayul a câştigat clar finala grupei, prin golurile marcate de Luis Suarez (10), Denis Cerîşev (23, autogol) şi Edinson Cavani (90). Ambele echipe erau calificate în optimi înaintea meciului.

În celălalt meci al ultimei etape din grupă, Arabia Saudită a învins Egipt cu scorul de 2-1 (1-1) la Volgograd.

Egiptul a înscris în minutul 22 prin vedeta Mohamed Salah, cu un lob peste portar. Arabia Saudită a egalat în minutul 40+6, când Salman Al-Faraj a transformat un penalty. Golul victoriei reprezentativei asiatice a fost reuşit de Salem Al-Dawsari la ultima fază, în minutul 90+5.

Echipa Spaniei a câştigat grupa B a Cupei Mondiale şi va juca în optimi cu selecţionata ţării gazdă, după ce a obţinut dramatic un rezultat egalitate, 2-2 (1-1), cu Marocul, la Kaliningrad.

Fosta campioană mondială a evitat cu mare şansă o înfrângere surprinzătoare, egalând în prelungiri, după ce a fost condusă de două ori. Khalid Boutaib (14) şi En Nesyri (81) au marcat pentru marocani, în timp ce golurile spaniolilor au fost reuşite de Isco (19) şi Iago Aspas (90+1).

Spania a câştigat grupa după ce Portugalia a fost egalată de Iran în prelungiri (1-1), „La Roja” având avantajul numărului mai mare de goluri marcate, la egalitate de puncte şi de golaveraj.

Lusitanii au scăpat printre degete câştigarea grupei, fiind egalaţi în prelungiri de Karim Ansarifard (90+3 – penalty), după ce au condus prin golul marcat de Ricardo Quaresma (45), Cristiano Ronaldo ratând un penalty în debutul părţii secunde.

În optimi avem următoarele meciuri: Spania – Rusia, 1 iulie şi Uruguay – Portugalia, 30 iunie.

Facebook Comments