Se ştiu datele de start ale competiţiilor fotbalistice: „leoaicele” şi divizionarele terţe debutează în acelaşi weekend

by Sorin Haut

În cadrul Comitetului Executiv al FRF, s-au stabilit datele de start pentru competițiile fotbalistice din România. UTA va debuta în week-end-ul 15-17 iulie în Liga 1, cu tragerea la sorţi a campionatului programată mâine, ora 13, AC Piroș Security pe 28 august în Liga 1 la fotbal feminin, în timp ce divizionarele de Liga a III-a Lipova, Crișul, Cermei, Pecica și Ineu au prima etapă pe 27 august. Noua Ligă de Tineret, în care UTA poate folosi fotbaliștii născuți în 2005 și mai mici ia startul în 20 august, aceeași zi fiind destinată și pentru startul în Liga a II-a – unde vor juca mulţi arădeni, dar şi Liga Elitelor U17 și U16.

Campionatele de republicani încep cel mai târziu, pe 3 septembrie. Tot în ședința CEX, Cristian Pilan (Progresul Pecica) a intrat în Comisia FRF pentru Liga a III-a, înlocuindu-l pe Grabiel Magdaș (Unirea Dej). Totodată, Ștefan Boroș, directorul executiv al Academiei UTA, va face parte din Comisia FRF – Copii și Juniori.

 

Facebook Comments