Se ştie programul etapei a 23-a din Liga 1: derby-ul Rapid - UTA, în prime-time!

Se ştie programul etapei a 23-a din Liga 1: derby-ul Rapid - UTA, în prime-time!
LPF şi deţinătorii de drepturi TV au anunţat şi programul etapei a 23-a din Liga 1. Capul de afiş este - deşi clasamentul nu spune asta - "Derby de România", Dinamo - FCSB, programat duminică, 30 ianuarie, de la ora 20. UTA va juca şi ea un derby în această rundă, urmând să se deplaseze la Bucureşti pentru meciul cu Rapid, care se va disputa sâmbătă, 29 ianuarie, în prime-time, de la ora 20! Giuleştenii speră chiar să inaugureze noul stadion Rapid la acest meci cu UTA. Până atunci însă, "roş-albii" deschid oficial anul cu partida împotriva lui Gaz Metan Mediaş, de duminică, 23 ianuarie, ora 17, din etapa a 22-a a Ligii 1. Primul mare derby din 2022 în fotbalul românesc este chiar duelul dintre principalele candidate la titlu, FCSB şi CFR Cluj, programat tot pe 23 ianuarie, de la ora 20. Mai jos aveţi programul complet al etapei a 23-a, de la final de ianuarie, cu menţiunea că meciurile vor fi transmise pe canalele Digi Sport, Look Sport şi Telekom Sport: Vineri, 28 ianuarie Ora 20.00 Sepsi Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova Sâmbătă, 29 ianuarie Ora 14.00 FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș Ora 17.00 Academica Clinceni – Farul Constanța Ora 20.00 FC Rapid 1923 – UTA Arad Duminică, 30 ianuarie Ora 14.00 Chindia Târgoviște – CS Mioveni Ora 17.00 FC U Craiova - FC Argeș Ora 20.00 FC Dinamo - FCSB Luni, 31 ianuarie Ora 20.00 CFR Cluj – FC Botoșani.