Se reiau zborurile cu Franța, Italia și alte trei țări europene

by Cristian Dobre

Cinci țări europene, printre care Italia și Franța, au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, se arată într-un comunicat al Guvernului. De asemenea, se reiau zborurile spre și dinspre aceste state începând de marți, 23 iunie.

„Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Național pentru Situații de Urgență care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepția se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă. Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană)”, precizează în comunicat.

Astfel, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.

„Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 și poate fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro. În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori”, se mai arată în comunicat.

Lista țărilor din zona verde

Vă prezentăm mai jos lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Conform Hotărârii nr 31 din 22.06.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, intră în vigoare de la data de 23.06.2020, ora 0:00.

  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Elveția
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franta metropolitană (teritoriul european al Frantei)
  • Germania (cu exceptia districtului Kreis Gutersloh care este zona galbenă)
  • Grecia
  • Irlanda
  • Islanda
  • Italia
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Ungaria

Zona galbenă (izolare la domiciliu 14 zile/ carantină*)

Toate persoanele asimptomatice care sosesc dintr-o călătorie internaţională dintr-o țară care nu face parte din lista țărilor exceptate; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă.

*Măsura de exceptare se aplică doar statelor din zona UE și SEE (Spațiul Economic European). În urma consultărilor la nivelul statelor membre se va decide mecanismul de includere a statelor terțe pentru măsura de exceptare.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments