Se reiau meciurile din optimile Europa League! Două zile pline de fotbal
Astăzi se dispută patru partide din Europa League, faza optimilor, după pauza forțată de pandemia de COVID-19. De la ora 19:55, în direct pe Digi Sport 3, Șahtior Donețk întâlnește Wolfsburg (tur, 2-1 pentru Şahtior), în timp ce pe Digi Sport 4 se joacă partida dintre FC Copenhaga și Istanbul Bașakșehir (în tur 1-0 pentru turci). Două ore mai târziu, de la 22, pe Digi Sport 1 este transmis jocul Inter - Getafe (se joacă o singură manşă, pe Veltins Arena - Schalke), iar pe Digi Sport 4 poate fi urmărită confruntarea dintre Manchester United și LASK Linz (în tur 5-0 pentru englezi).
Joi sunt programate meciurile Bayern Leverkusen - Rangers (tur 3-1 în favoarea nemţilor) şi Sevilla - Roma (se joacă o singură manşă, la Duisburg), ambele de la ora 19:55, respectiv Basel - Eintracht Frankfurt (tur 3-0 pentru elveţieni) şi Wolverhampton - Olympiakos (tur, 1-1), ambele de la ora 22. Meciurile vor fi transmise, de asemenea, pe canalele Digi Sport.