Se redeschide punctul de frontieră Turnu, dar doar pentru navetiști

Se redeschide punctul de frontieră Turnu, dar doar pentru navetiști
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI, a anunţat joi deschiderea pentru navetişti a punctului de trecere a frontierei de la Battonya (n. red. - corespondent cu Turnu din judeţul Arad). Guvernele de la Budapesta şi Bucureşti au restricţionat traficul de pasageri pentru a limita răspândirea coronavirusului, însă măsurile au creat complicaţii pentru cei care lucrează sau deţin proprietăţi agricole de ambele părţi ale frontierei româno-ungare, a arătat ministrul pe Facebook. Din acest motiv şi având în vedere experienţele pozitive de până acum, acordul bilateral care prevedea menţinerea în funcţiune a opt puncte de trecere a frontierei a fost extins la nouă. Szijjarto a apreciat că este o veste bună pentru comunităţile din apropierea graniţei şi pentru cooperarea economică, România fiind a patra piaţă ca mărime pentru exporturile din Ungaria. De duminica trecută, navetiştii puteau deja trece frontiera Ungariei pe la Csengersima, Vallaj, Letavertes, Artand, Mehkerek, Gyula, Nagylak şi Kiszombor (n. red. - corespondente punctelor de trecere de la Petea, Urziceni, Săcuieni, Borş, Salonta, Vărşand, Nădlac, respectiv Cenad).