Se înmulțesc cazurile de răceală în rândul copiilor

by Adrian Pavel

Afecțiunile respiratorii de sezon încep să își facă tot mai simțită prezența în rândul copiilor! În cadrul Secției Clinice Pediatrie II, doar în ultimele 72 de ore au necesitat internare 38 de copii, mai bine de jumătate dintre ei  prezentându-se în Unitatea de Primire Urgențe cu afecțiuni respiratorii de sezon. 

 

„În condițiile epidemiologice ale sezonului rece, numărul de internări în Secția Clinică Pediatrie II a crescut semnificativ. Pentru o secție care, în mod obișnuit, are 42 de paturi, doar în ultimele trei zile s-au consemnat 38 de internări. Facem apel la calm și înțelegere pentru această situație specială. Menționăm că până acum tot în cadrul Secției Clinice Pediatrie II se făceau și internările pentru patologia infecțioasă non-Covid-19”, a explicat dr. Simona Dumitra, medic primar pediatru, medic șef Secție Clinică Pediatrie II.

 

Pentru a asigura un număr suficient de paturi și în contextul în care astăzi sunt doar doi copii diagnosticați cu Covid-19,  conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis reducerea locurilor destinate pacienților minori cu infecție SARS CoV-2. Astfel, în cadrul Compartimentului Boli Infecțioase Copii a rămas un salon destinat  pacienților COVID-19, iar 20 de locuri sunt alocate pentru pacienții minori, diagnosticați cu patologie infecțioasă.  

Facebook Comments