Se fac jocurile la UTA: Ilie Poenaru este ca și instalat antrenor, nume importante pe lista de achiziții pentru play-off!

by Sorin Haut

În paralel cu negocierile foarte avansate pentru vânzarea clubului, UTA își calculează serios pașii pentru sezonul viitor de Liga 1, cu obiectiv calificarea în play-off! Se știe deja de prin aprilie că noul antrenor va fi Ilie Poenaru, dar probabil oficializarea va fi făcută zilele următoare, după încheierea sezonului actual. Fostul tehnician al celor de la Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș mai are de clarificat mici detalii cu șefii arădenilor, după care va fi instalat alături de „secundul” său, Marin Dună, care deține Licența PRO, pe care Poenaru nu o are încă. Pentru sezonul viitor, Poenaru își propune să o ducă pe UTA în play-off, iar lotul va primi întăriri pe măsură.

Garutti, Ely Fernandes sau Keșeru, printre ținte!

Pe lângă Balauru, Erico, Benga, Ubbink, Batha, Otele, Vukcevic, Isac și Miculescu, pe lista de achiziții se numără din informațiile noastre fundașul albanez Hoxhallari, de la campioana din Tirana, portarul Vâlceanu, fundașul central Garutti, de la CS Mioveni, mijlocașul de bandă Ely Fernandes, de la „U” Cluj și atacantul Claudiu Keșeru, de la FCSB. De asemenea, UTA se va axa și pe filiera impresarului Mihai Joița, pentru a transfera jucători tineri din liga a doua franceză. Așadar, se anunță o vară fierbinte la Arad, mai ales că reunirea este programată pe 6 iunie, iar startul noului sezon se dă deja pe 9 iulie!

Facebook Comments