Se confirmă și oficial: Mircea Rednic a semnat încă doi ani cu UTA!

by Sorin Haut

Rednic 2026! Antrenorul cu care echipa noastră a obținut cea mai bună performanță din ultimii 50 de ani, Mircea Rednic, continuă alături de UTA! Îi urăm mult succes alături de noi în continuare!”, a anunțat clubul UTA de câteva minute. Așadar, se confirmă oficial că Rednic a semnat un nou contract cu UTA, pentru încă doi ani. Obiectivele sunt mărețe, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile lui Meszar de acum câteva zile, calificarea în play-off-ul SuperLigii și finala Cupei României!

Misiunea experimentatului tehnician al Bătrânei Doamne nu va fi deloc ușoară, în condițiile în care vor fi din nou multe schimbări la nivel de lot, iar bugetul nu se anunță unul extraordinar. Intenții de a părăsi echipa nu au existat. Înainte să se termine campionatul, am început împreună cu Mircea Rednic să lucrăm pentru noul sezon competițional. S-a lucrat permanent, nu a existat vacanță pentru noi, spune conducătorul de facto al clubului UTA, Alexandru Meszar.

Rednic și-a intrat deja în pâine în această vară, urmărind jucătorii tineri în două trialuri desfășurate ieri și astăzi, pentru ca miercuri să conducă deja primul antrenament, imediat după reunire. Echipa se va pregăti pe plan local două săptămâni, cu un prim amical sâmbătă, ora 11:30, la Pecica, pentru ca din 20 iunie să susțină la Rogla, în Slovenia, un cantonament. 

Rednic a preluat funcția de antrenor la UTA în luna aprilie a anului 2023. ”Puriul” a strâns 49 de partide pe banca arădenilor, printre care 20 de victorii, 16 egaluri și 13 înfrângeri. După ce a salvat-o pe UTA de la retrogradare, în primul sezon, Rednic a reușit să câștige play-out-ul cu arădenii, în al doilea mandat, clasându-se pe locul 7.

Facebook Comments