Se apropie ediția a doua a Cupei Academia Daniela Dodean: „Vrem să ne ridicăm la cel mai înalt nivel”

by Sorin Haut

Se apropie ediția a doua a Cupei Academia Daniela Dodean la tenis de masă, care va avea loc în Arad, între 6 și 9 iunie, iar jucătoarea ce dă numele competiției are un mesaj:

„După un an de la deschiderea Academiei, vă așteptăm la al doilea nostru concurs internațional, care sperăm să fie un real succes. Fiind a doua ediție, ne dorim să ne ridicăm la cel mai înalt nivel. Vă rugăm să ne spuneți părerile voastre, pentru a putea fi mai buni de la an la an. În același timp, vă invităm să vizitați orașul nostru natal, Arad. Vă așteptăm în număr cât mai mare. Multă baftă tuturor!”, transmite Daniela Dodean Monteiro, jucătoare ce activează la noua campioană a Franței, TT Saint Quentin!

Competiția se va desfășura în sala Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad (str. Elena Drăgoi, nr.2-4). Se va concura la categorii de vârstă începând cu U11 și până la U19. Premiile totale se ridică la 5 mii de euro, cei mai buni urmând să primească medalii și cupe. (foto: Academia Daniela Dodean, facebook)

Facebook Comments