Se anunţă o zi fierbinte, pe 25 iulie: suporterii sunt aşteptaţi la mitingul „UTA liberă!”

by Sorin Haut

Suporter Club UTA a anunțat că a primit și ultima aprobare necesară pentru evenimentul de luni, 25 iulie, ora 18:30, anume autorizația pentru marșul care va avea loc pornind de la locul de desfășurare al mitingului din Piaţa Avram Iancu, intitulat sugestiv „UTA liberă!” și până la Arena „Francisc Neuman“. Reamintim că fanii protestează împotriva conducerii clubului, pe care o acuză că refuză să cedeze managementul clubului grupului de investitori reunit în jurul omului de afaceri Simion Apreutese. În vizor este luat în special conducătorul „de facto“ al clubului UTA, Alexandru Meszar, căruia i se impută în special lipsa de transparenţă în negocieri şi situația financiară a clubului, datoriile existente.

Fanii au făcut publice toate detaliile organizatorice, într-un comunicat pe care îl publicăm integral:

„Dragi utiști, dragi arădeni

Așa cum vă informam în urmă cu câteva zile, mitingul „VREM UTA LIBERĂ“ a fost avizat favorabil de către comisiile de specialitate din cadrul administrației locale. De asemenea, am primit și ultimul aviz necesar, cel legat de traseul marșului pe care îl vom parcurge în drumul nostru către stadion. Așadar, în acest moment suntem în măsură să vă oferim toate detaliile legate de evenimentul de luni, 25 iulie:

Mitingul va începe la ora 18.30 în Piața Avram Iancu (în spatele Teatrului), unde timp de o oră, prin discursuri, cântece și scandări, ne vom exprima nemulțumirile pe care le avem față de situația în care se află clubul nostru. La ora 19.30 ne vom deplasa cu toții în marș, cântând și scandând pentru UTA, pe traseul: Piața Avram Iancu – Piața Primăriei – Piața Podgoria – Consiliul Județean – Strada Banu Mărăcine – Calea Victoriei – Arena „Francisc Neuman“, acolo unde vom ajunge în timp util pentru a ne ocupa locurile în peluză și tribune și a încuraja echipa în meciul cu Petrolul Ploiești.

Pentru ca mitingul și marșul nostru să fie o reușită deplină din punctul nostru de vedere, în calitate de organizatori vă adresăm următoarele rugăminți, aceastea fiind angajamente pe care ni le-am asumat în fața autorităților:

– nu folosiți materiale pirotehnice neautorizate, de tipul torțelor, fumigenelor, petardelor etc

– nu răspundeți eventualelor provocări și nu incitați la violență

– nu consumați alcool pe durata desfășurării mitingului și marșului (persoanele în stare evidentă de ebrietate vor fi excluse din protest de către organizatori).

În orice situație care necesită o intervenție de orice natură, contactați cel mai apropiat reprezentant al organizatorilor. Aceștia vor putea fi recunoscuți după banderola albă pe care o vor avea pe brațul drept.

De asemenea, dată fiind perioada caniculară în care se desfășoară evenimentul, vă sugerăm să aveți la îndemână mijloace de protecție antisolară precum și surse de hidratare eficiente (apă plată sau minerală). Sugestia se transformă în rugăminte fermă în cazul în care sunteți însoțiți de copii.

Ne dorim cu toții ca mesajul pe care-l vom transmite să producă efecte și să asistăm curând la momentul eliberării UTA-ei. La fel, ne dorim cu toții ca atmosfera pe care o vom crea încă de pe străzile orașului să poarte echipa noastră spre victorie în meciul din seara zilei de luni. Însă dincolo de aceste dorințe ale tuturor, depinde doar de noi să dovedim că nu suntem „un grup mic și gălăgios“ care „pune presiune prin violență și intimidare“ ci dimpotrivă, că suntem sufletul acestui club, care s-a impus în lumea fotbalului prin valori ca integritate, demnitate și eleganță.

Vă așteptăm pe toți la miting!

Pentru noi doar UTA contează!

UTA LIBERĂ!“

Facebook Comments